Poetul Ion Enache si Apocalipsa moldava
Autor: Nichita DANILOV
Data publicarii: 10/05/2007
...A fost un poet plin de seva, o ingeminare ciudata intre Esenin, Bacovia si Stefan cel Mare. Nenorocul sau a fost acela ca nu a avut in preajma lui un critic cu sufletul deschis pentru literatura, care sa-l ridice pe podium.
Fiecare oras de provincie, oricit de prafuit ar fi el, al nu prea intinsei dar atit de frumoasei noastre patrii, isi are cite un Bacovia al sau. Si fie ca acest tirg se numeste Podu Iloaiei, Saveni, Abrud, Pascani, Marasesti, Ilva, Focsani, Tecuci, Birlad etc., etc., puteti fi siguri ca pe una din stradutele sale laturalnice, situate de obicei linga gara, se afla imobilul (blocul) scorojit de intemperii al unui poet local, pe care intelectualii subtiri, citi or fi, il ocolesc, in timp ce, sa zicem, oamenii mai simpli il vad ca pe un zeu nebun, imbracat in haine de faun.Un astfel de spirit s-a intimplat sa locuiasca si in Vaslui, oras alunecat cindva din mina Domnului in mijlocul Moldovei, al carui, poate, singur merit a fost acela ca ciubotele lui Stefan cel Mare si Sfint, inaintea unor batalii mai mici sau mai mari (sau poate dupa!), au trecut de nenumarate ori si pe ulitele sale napadite vara de praf si buruieni, iar toamna de noroaie. S-au scurs de atunci veacuri si veacuri, dar nu fara urmari. Au rasarit de atunci si au apus acolo zeci sau poate chiar sute de Stefani, care semanau ca doua picaturi de apa cu neasemuitul voievod. Unii au fost simpli plugari, altii fierari, altii au ajuns, poate, la rang de tirgoveti, pisari sau tircovnici. Printre ei se numara si poetul Ioan Enache, nascut la mijlocul veacului trecut, undeva in imprejurimi, acolo unde brazda nu se ingemaneaza de obicei cu calimara, intr-un sat uitat de Dumnezeu, la o aruncatura de bat (sau poate doua) de apa care leaga Moldova noastra de cealalta...L-am cunoscut pe la inceputul anilor '80, intr-o zi de vara, pe terasa circiumii "Corso", care atunci isi avea boemii sai, pictori si scriitori (azi, nu stiu de ce, picior de artist nu mai vezi pe-acolo!), unde poetul, in scurta sa peregrinare prin Iasi se abatu din drum, pentru a se racori la umbra verde. Popasul se dovedi a fi destul de lung, prinzindu-ne la masa nu numai amurgul, ci si miezul noptii, cind musafirul vasluian, abandonindu-si ghetele sub scaunul pliant, luminat de felinare, iesi pe Lapusneanu, indreptindu-se descult spre Piata Unirii, unde, ingenunchind pe buzduganul de piatra al lui Dragos Voda, ii aduse un pios omagiu, abandonind apoi sticla de lacrimi de Cotnar pe mozaic. Nu voi uita niciodata cele doua talpi ale lui, ca niste peceti apocaliptice, inaintind prin bezna si oprindu-se la fiecare semafor pentru a recita versete din Hafiz, Esenin si Omar Kayam. Mi-a ramas pe totdeauna intiparita in memorie aceasta imagine a lui, transformindu-se intr-o emblema. De atunci si pina astazi, tinjesc mereu cu gindul sa fac un scurt ocol al Europei, pornind din Iasi, trecind prin Vaslui si Bucuresi, Roma si Paris, pentru a reveni, pe un alt traseu, inapoi in patria natala.Vazindu-l indreptindu-se spre Golia, pe Cuza Voda, i-am facut propunerea sa facem impreuna acest drum. Ar fi urmat sa ne infieram pe talpi citeva pasaje din poetii nostri dragi. Pentru ca erau orele intirziate, eu m-am oprit asupra versurilor: "Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,/ prin care trece regina alba a noptii moarta...". Poetul fu de parere sa combinam versurile lui Eminescu cu citeva decupaje din poeti contemporani, tradusi in toate limbile pamintului, pe care sa-i facem astfel cunoscuti peste granita. Am stat si am cumpanit lucrurile bine in palma. In timple ne pulsau atitea versuri, incit nu stiam asupra carora sa ne oprim. Tin minte ca i-am propus doua nume: Mihai Ursachi si Ioanid Romanescu. Poetul fu de parere ca n-ar fi trebuit uitati nici Nichita Stanescu, nici Sorescu, nici Doinas, nici generatia tinara, din care faceam parte si noi. Calcind rind pe rind prin "legendarele patrii" ale lui Homer, Ovidiu, Horatiu, Dante si Petrarca, Baudelaire, Verlaine, Cervantes si Lorca, Shakespeare si Byron, Goethe si Rilke, Kafka si Hasek etc., etc., nu ne puteam prezenta oricum. Cum era si de-asteptat, marcind drumul, ne-am asezat pe o banca verde, cazind din nou pe ginduri. De atunci si pina mai ieri, popasurile sale prin dulcele nostru tirg au devenit un fapt obisnuit la ceasul serii... Cum dupa revolutie Corso s-a metamorfozat, devenind un loc ostil pentru artisti, ne-am mutat "agora" in Copou. De fiecare data, inainte de a sosi in Iasi, uneori chiar si dupa miezul noptii, poetul imi dadea de veste sunind pe firul nevazut, aceasta ca nu cumva venirea lui sa ma surprinda pe picior gresit. De fiecare data, treceam in revista traseul, adaugind pe harta noastra imaginara si locurile unde ar fi trebuit sa facem un binemeritat popas. Ca sa nu plece cu traista goala in spinare, Ion Enache se grabi sa indese si o "Quatriga", din care imi amintesc citeva versuri: "Si ploaia poarta rochiile tale/ pulpele fulgerelor ti se strecoara prin sandale/ amintire - braconaj de viitor...". Si: "La marginea soselei/ cu pietrele ei kilometrice/ incepe livada/ cu rinduri false de meri/ cu fructe de lemn// vintul susura printre frunzele vopsite/ de-a lungul livezii de harfe/ cu note false/ numai paznicul e autentic".Quadriga, aparut la Editura Boema, constituia, in fond, un indemn la drum. Marturisesc ca la lansare am stropit din belsug rotile acestui ciudat vehicul cu parfum de trandafiri, cu esenta de cafea, precum si cu extract din strugure cu iz voievodal...Chestionindu-l asupra titlului neobisnuit pentru vremurile noastre, poetul mi-a marturisit: "Aceste quadrige le-am compus gindindu-ma atit la viitor, cit si la trecut. In acceptiune mea, quadriga este o poezie care seamana cu o caruta romana, dotata si c-un motor, care, vorba magistrului Ursachi, nu foloseste la nimic. Ea contine contradictii, impiedicari, ruperi de ritm, aceasta datorita faptului ca spitele rotilor se impleticesc cu praful de pe drum, dar si cu urna de cenusa revarsata peste zodii. Vizitiii sint imbracati in vesminte romane, dar poarta ochelari de soare sau chiar masti de gaze. La quadriga am fost nevoit sa inham, tinind cont de frumusetea si robustetea limbii romane, nu cai, ci boi apocaliptici. Ei n-au nimic de-a face cu boii pe care-i vedem mergind pasnic in tablourile lui Grigorescu, ci aduc cu zimbrii piclosi din vremea lui Stefan cel Mare sau, mai degraba, seamana la chip cu fiarele furioase din Apocalipsa lui Ioan".Ascultindu-i marturisirea, i-am spus ca o astfel de quadriga nu ne-ar strica s-o avem pe drum. Eram hotariti sa ajungem pe Via Apia, in fata Sfinxului si a piramedelor. Urma sa ne mai intilnim, sa punem la punct citeva mici amanunte.Intre timp, poetul s-a grabit sa-si treaca pasii dincolo de Stix. Il vad citeodata si acum cum merge singur in quadriga lui, cu parul alb aprins ca o torta, prin cunoscutele si necunoscutele constelatii ale lumii....A fost un poet plin de seva, o ingeminare ciudata intre Esenin, Bacovia si Stefan cel Mare. Nenorocul sau a fost acela ca nu a avut in preajma lui un critic cu sufletul deschis pentru literatura, care sa-l ridice pe podium. In general, in Moldova noastra nenorocita, criticii, o spun cu tristete, au o rezerva fata de poetii vitalisti si poezie. Din pacate, apetenta lor pentru tot ce inseamna litera moarta a devenit molipsitoare. Printre putinii care i-au apreciat forta creativa a fost criticul Daniel Dimitriu, un exeget al lui Bacovia, dar, spre ghinionul nostru, o boala nemiloasa l-a indepartat de viata literara.